Briefe aus Transnistrien

Scrisori RO

Documentele: Mărturii ale unei catastrofe

Această colecție cuprinde 192 de scrisori și 21 de traduceri oficiale ale Jandarmeriei Române, ridicate în cadrul procesului împotriva curierului Albert Twers. Redactate la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie 1941, acestea reprezintă un corpus rar de documente personale directe (ego-documente). Scrise pe orice materiale disponibile, însăși natura lor materială reflectă penuria extremă de la acea vreme. Scrisorile sunt adresate prietenilor, rudelor sau cunoștințelor influente de acasă și conțin rugăminți disperate pentru bani, alimente și obiecte de uz casnic esențiale, dar și cereri de intervenție politică ce ajung până la dictatorul român Ion Antonescu.

Persoanele: Un profil al celor persecutați

În spatele acestor rânduri se află oameni din medii sociale diverse, ale căror vieți au fost zdruncinate violent de politicile rasiale. Spectrul autorilor variază de la avocați cu studii superioare și medici experimentați, până la mame disperate, fără educație formală, care încearcă să asigure supraviețuirea copiilor lor. În timp ce unii autori încă mai încercau să obțină protecție prin alegerea cuvintelor și a contactelor, în cazul altora sunt evidente suferința existențială cruntă și pierderea speranței. Fiecare scrisoare reprezintă un destin individual care, în totalitatea sa, reflectă trauma colectivă a unui întreg grup de populație.

Deportarea și sosirea: Drumul spre neant

Relatările documentează tranziția brutală de la vara anului 1941 — când oamenii au fost deportați din casele lor aproape fără niciun fel de bunuri — la debutul ucigaș al iernii în Transnistria. Deportările au urmat un tipar crud: ceea ce inițial părea parțial organizat administrativ s-a transformat în haos total în timpul marșurilor prin sate. Oamenii au fost jefuiți, maltratați și slăbiți sistematic; nenumărați au murit pe parcursul drumului. După sosirea în Transnistria, suferința a continuat: nu existau spații de cazare sau barăci pregătite. Deportații au fost mânați frecvent dintr-un loc în altul, fiind nevoiți să se adăpostească în case care, de cele mai multe ori, stăteau goale încă din Primul Război Mondial și nu ofereau niciun obiect de uz casnic sau posibilitate de încălzire. În contextul reformelor monetare planificate, de la ruble la lei, care au devalorizat ultimele economii, acești oameni au luptat împotriva foamei, a frigului și a fricii atotprezente.