I.
Şargorod, 5./ XII. 1941
Scumpul meu Lucin!
Nici nu îţi poţi imagina ce mare bucurie ne-ai făcut cu scrisoarea ta din 19./XI. Nu mai avem nici un şfanţ şi am fost nevoit să împrumut bani de la Jean Bercovici. Ieri au ajuns scrisoarea de la tine şi cele 2000 de salutări, exact în momentul în care vroiam să schimb banii de la Jean (lei). Acum cel puţin avem cam pentru trei săptămâni. E tare neplăcut să te împrumuţi de bani, pentru nici alţii nu au din plin. – Este într-adevăr de neimaginat în ce mizerie trăim aici, la cum nu îţi poţi imagina prin ce a trebuit să trecem o lună întreagă până să ajungem cu greu aici. Aici la Şargorod, la 45 km de Moghilău (Mohilev), se află o mare parte dintre suceveni, împreună cu dr. Teich şi cîmpulungeni care au venit cu al treilea transport. Noi am venit cu al 2-lea transport şi, dintr-o gafă îngrozitoare, am fost alungaţi din Moghilău într-o altă direcţie. Cu ocazia aceasta s-au pierdut toate bagajele, inclusiv mărunţişurile. Pentru că am fost
II.
nevoiţi să ne schimbăm leii la 40 pentru 1 rublă şi aici e o scumpete fantastică, stăteam foarte rău cu banii. La început am plătit pe 1 pâine până la 35 de ruble adică 1400 lei. Dacă nu ar fi găsit Bubi printr-o întâmplare fericită rucsacul de piele al lui Sidi la Moghilău şi dacă nu l-ar fi vândut pe 1000 de ruble, am fi rămas de mult fără nici un ban. Aşa că am reuşit, economisind la sânge, să ne descurcăm până ieri, când au venit salutările de la tine. Dar am făcut foamea de-a binelea. Pâine, cartofi şi fasole – asta a fost hrana noastră. Nu unt, nu lapte, nu ouă. Azi pâinea costă 25 de ruble (scăzuse până la 17 R), un pud (16 kg) de cartofi 50 R, 1 kg de zahăr 60 R, 1 pud de lemne 25 R, 1 kg de carne 18 R, 1 kg de fasole 10 R, 1 l de lapte 12 R etc. etc. etc. Scumpetea creşte pe zi ce trece. Când am venit aici totul era la jumătate de preţ. Numai ca să supravieţuieşti cât de cât îţi trebuie zilnic 70 de ruble, ca minimum de existenţă. Ne-am pierdut bagajele, prin urmare nu avem nimic de vândut. Eu însumi am purtat neîntrerupt perechea de chiloţi în care am plecat de la Suceava o lună de zile, adică până am ajuns la Şargorod.
III.
De abia aici mi-a dat dr. Schapira o a doua pereche. În plus, toţi am stat în aceleaşi haine o lună de zile şi am dormit pe jos, pe chirpici şi în grajduri. Celor din grupul de suceveni cu dr. Teich le-a mers mai bine ca nouă pentru că au venit de la Moghilău direct aici şi nu au pierdut prea multe bagaje. Nu se poate descrie prin ce am trecut şi ce am pătimit cu toţii pe drum până aici. Să dea Dumnezeu să îţi pot povesti în vremuri mai bune. Într-o localitate mică, la Ozarineţi, la 12 km de Moghilău – prima noastră oprire – tata a încercat să se sinucidă. A băut o sticluţă cu Lysol de 200 gr. A fost o minune de la Dumnezeu că l-am putut salva şi că a reuşit să supravieţuiască fără îngrijiri medicale şi fără medicamente unei infecţii cu febră de până la 40º ca urmare a arsurilor. Acum e pe picioare şi se simte bine, dar e încă slăbit. – E de la sine înţeles că în condiţiile date am fost şi suntem cu toţii plini de păduchi (păduchi de mari albi de haine). Noi încă am avut noroc cu o cameră de care ne-a făcut rost Heidi în imediată apropiere de ea. E aşa de mică încât de abia te
IV.
poţi mişca în ea, însă este foarte călduroasă şi în mod excepţional uscată. Pentru că majoritatea celorlalte case (toate locuinţele se află într-o stare deplorabilă şi nu au mai fost reparate din 1914) curge apa pe pereţi. Şargorod avea până acum circa 2000 de locuitori, în principal evrei. Acum au mai venit peste 4000 de evacuaţi. De aceea locuim claie peste grămadă şi câte 20 de persoane într-o încăpere, pentru că multe camere sunt de nelocuit. Noi locuim singuri, numai pe locul gol rămas pe podea doarme Julius. Mama sa, tanti Clara şi tanti Mieser locuiesc cu alţi 12 evacuaţi într-o altă casă şi dorm unii pe o masă, unii pe scânduri, fără aşternuturi. – Bubi a trimis în două rânduri câte 5000 de lei. Bineînţeles că este mult prea puţin. Julius a stat cea mai mare parte din timp despărţit de mama şi mătuşa Mieser. A fost deportat cu noi, în timp ce mama a rămas la Moghilău. Noaptea au fost smulşi unii de lângă alţii şi a aflat de abia mai târziu că au găsit adăpost la Moghilău la doamna Weingarten. Bineînţeles că şi bagajele ei s-au pierdut. Drumul până aici a costat-o 5000 de lei (prima tranşă trimisă de Bubi): Te rog scrie-i lui
V.
Bubi (Siegfried Schorr, Bucureşti V; Strada Radu Vodă nr. 9, apartamentul 10) cum trăiesc oamenii aici şi scrie-i să ne ajute cât mai mult. Te rog, aminteşte-i că au primit în două rânduri câte 5000 de lei, ca să vadă că anii ajung pe calea pe care îi trimite el. Julius vinde chibrituri, ţigarete şi pâine la piaţă ca să câştige câteva ruble.
În cea mai mare parte din timp rubla a fost aici 10 lei. Apoi a urcat la 12 lei, apoi a scăzut foarte mult şi azi e 7 lei.
Calea pe care ai ales-o e foarte sigură. Ni s-a reţinut un comision de 3 ½ %. E foarte puţin, adesea se iau până la 15%.
Te rog scrie-ne dacă Liviu şi Nuţi sunt la Suceava. Ei au toate lucrurile noastre de valoare, în afară de vaza galbenă care e la Miţi Iurim. Tot la Nuţi sunt ceasurile, al meu şi ceasul de aur al tatei, ceasul meu Omega din argint, 2 tabachere din argint. În tren i-am dat lui Liviu în prezenţa lui Sidi 3000 lei spre păstrare, pentru că era vorba că avem voie să luăm cu noi numai o anumită sumă. Te rog, scrie-i să îmi trimită banii. Şi Miţi Iurim ne datorează 6000 de lei.
VI.
Scrie-i, te rog, şi ei să ne trimită banii prin Tine. În condiţiile date, vaza galbenă a lui Sidi stă cel mai bine la ea. Nu am auzit nimic de soţul lui Pipi. Răbuita este la 150 km de aici. Pentru că drumurile sunt foarte proaste sunt slabe speranţe să ne viziteze. – Cât te costă cele 2000 de salutări? Scrie-ne despre asta. Aici leii sunt cei mai siguri. Cred că cel mai bine ar fi dacă ne-ai trimite tu cei 3000 de la Liviu şi cei 6000 de la Miţi în lei. Aici se vorbeşte mult despre o răscumpărare 1:1. Aşa se explică scăderea bruscă a rublei.
Poate ai auzit că acţiunile individuale reuşesc. Aşa s-a repatriat la S. familia Jakob Beiner prin intervenţia lui Popp, la fel şi profesor Hauslich din Dorna, o familie Tanner din Câmpulung etc. Alaltăieri a venit şi un ordin de repatriere pentru doamna Hermine Barber din Suceava. Pentru că Sigi Barber nu are bani – ştii că locuieşte de ceva timp la Bucureşti – presupun că a avut protecţie. Mama sa însă nu locuieşte aici şi nu ştiu dacă au găsit-o pe undeva. – Te rog să îi scrii lui Sigi Barber şi să-l întrebi,
VII.
cum a reuşit să o repatrieze pe mama lui. Ultima adresă cunoscută a lui e: Siegfried Barber, Bucureşti V., Str. Cuza Vodă nr. 11 la Grünberg, nu sunt însă sigur de numărul casei şi te rog să trimiţi tu separat o a doua scrisoare la Bubi Schorr. Locuieşte în imediata apropiere. Mai bine să fim siguri. –
De câteva săptămâni încoace se vorbeşte de o „triere“, adică să se repatrieze meseriaşii, tehnicienii, medicii etc. din sudul Bucovinei. Această veste vine de la dr. Kalman Tarter, Bucuresti, Bulevardul Schitu Măgureanu nr. 3 la dr. Teich. Şi alţi bucureşteni scriu despre asta. Există acolo un comitet în care e şi dr. Tarter care se ocupă de treaba asta. Tata care e medic ar avea dreptul la repatriere. Te rog să te interesezi şi de asta. –
Sidi Te roagă să îi trimiţi o lanternă electrică cu 2 baterii. Aici nu avem de nici unele. O oală de gătit, un pahar de apă, o sticlă, orice articol industrial este o marfă exorbitantă. Dacă te gândeşti la faptul că un oraş ca Şargorodul nu are closete, îţi faci o imagine despre cum s-a trăit aici şi cum trăim noi azi. Totul se aruncă în stradă. Acum a intervenit administraţia noastră românească şi
VIII.
trebuie acum iarna să mergi până la un râu. Să tot răceşti!.
Scumpul meu Lucin!
Tu şi binecunoscuta Ta energie sunteţi singura noastră speranţă. Pentru că viaţa asta nu se poate Nu suntem echipaţi destul de bine pentru iarna asta foarte aspră de aici. Am o pereche de bocanci. Dacă se rup, nu mai am de schimb. Am pierdut cizmele şi galoşii. Din fericire tata le mai are pe ale lui. Eu nu am decât o pereche de mănuşi de piele ferfeniţite etc., etc.
Hedi se poartă cu noi ca un înger. Nu ştiu ce ne-am fi făcut fără ea. Poate îi reuşeşte mai întâi lui Fritz repatrierea. E soldat pe front din 1941 şi a fost în iulie în zona asta ca medic-sublocotenent. Eu închei şi Vă sărut pe amândoi de multe ori.
Al Tău Mundrin
P.S. Bibi să meargă la Vindiceni, la 20 km de Moghilău. Acolo e o fabrică de zahăr unde ar trebui să fie adăpostiţi un grup de oameni din Iţcani cu Katz şi ing. Horowitz. Până acum nu s-a rezolvat chestiunea şi sunt încă la Moghilău. Azi am primit de la Bibi vestea că au primit poştă de la Franzi din 25./XI şi de la Ricca. – Multe sărutări Mundrin
pentru Suceava