Prea scumpă Mali!
Am scris deja o dată părinţilor în Landhausgasse şi acum vreau să îţi scriu ţie. Nu ştiu, dacă voi mai putea scrie prea curând, pentru că acolo trebuie să plătiţi 500 de lei pentru o scrisoare şi ştiu că nici Tu, nici părinţii nu puteţi plăti. Ţi-am descris starea mea în acea scrisoare şi acum scriu din nou, Te rog, fă totul şi salvează-ne, altfel suntem pierduţi. Şi poţi să vinzi tot[:] argintul ([e] la părinţi), mobila şi tot restul şi nu trimite ruble, ci lei, dar bineînteles numai dacă nu poţi să ne ajuţi. Ţi-am scris deja, că a trebuit să dau cadoul de logodnă pentru a-l salva pe Sigmund şi dacă trebuie, le dau pe amândouă. Aici nu avem de mâncare, scumpetea e foarte mare şi ţăranii nu vor să ia bani, ci numai mărfuri. Rucsacurile mele s-au pierdut, nu am putut să duc şi copilul şi rucsacul pentru că a trebuit să mergem pe jos şi Sigmund nu şi-a putut duce rucsacul pentru că era prea greu, aşa că am salvat numai o pătură de pus sub aşternut, deci avem doar ce era pe noi şi copilul nici măcar nu are pantofi, ci papuci de casă şi pantofi cusuţi şi aşa arătăm. Te rog Mali, mergi la [d-na] Jonas. Poate cunoaşte soldaţi care pot face asta, descrie-i situaţia noastră şi spune-i că o implor să ne salveze, bineîneţeles nu degeaba. De aici au plecat destul de mulţi oameni acasă, o parte au fost ajutaţi de soldaţii nemţi şi o parte de rude din Cernăuţi, deci vezi că se poate, de aceea salvează-ne, Mali şi dacă nu se poate altfel, măcar copilul şi eu o să fac totul! Dacă se poate, trimite un pachet şi, cel mai important, zahăr şi slănină pentru Erika, mergi la Lina, mergi la Blanka, mergi la Heini sau poate la Jolanna, sau Natan. Te rog, încearcă totul, vorbeşte cu soldaţii nemţi pentru că e foarte posibil ca vreunul să aibă o
maşină şi să facă asta pentru că au fost şi astfel de cazuri. Încearcă şi cu Nastasi, să meargă acolo Kuza. Deci încă o dată, fă totul. Vă sărut, pe tine şi pe părinţi. Ce fac, sunt sănătoşi Scrie-le părinţilor ceva.
Multe sărutări, Netti
S. Friedman, Moghelov Peltevna 32