Selectați limba dvs

F-1061, inventar 1, dosar 2, 145 - ro

Scanul unei scrisori din Transnistria către Bucovina, adusă de Dr. Albert Twers

A. Stein
Marţi, 10/XII
Dragii mei!
În ceea ce priveşte raniţa, m-ai înţeles greşit, scumpă Fany, după cum se vede. Hainele au stat laolaltă cu sacii, În mizerie şi umezeală. Îţi poţi imagina ce s-a ales de haine! Numai că am reuşit între timp să cumpăr 3 raniţe vechi, aşa că nu mai am nevoie de raniţele mele de acasă. Referitor la pachetul în care erau medicamentele d-rei Stein, am pierdut orice speranţă să-l mai primesc. Cel care l-a preluat de la Sonin este insuportabil, de rea credinţă şi un nesuferit intolerabil! Susţine că nu a putut să îl aducă de la Atachi. M-am tot dus 3 săptămâni şi am fost minţit în permanenţă! Ca să salvez repede ceva, am găsit un om care aduce zilnic poşta, căruia i-am promis jumătate din conţinut. Am mers cu omul respectiv la acesta şi, în prezenţa mea, am convenit ca pachetul să-i fie predat acestui al doilea [curier]. Numai că trebuia să-i dau primului o confirmare că am primit pachetul. De atunci au trecut 8 zile şi sunt minţit în continuare de al doilea. Aşadar am ajuns la mâna şarlatanilor. Scrie-i imediat lui Sonin, că, deşi am confirmat

Scanul unei scrisori din Transnistria către Bucovina, adusă de Dr. Albert Twers

că am primit pachetul, de fapt nu l-am primit. Mi-am pierdut orice speranţă să-l mai văd. Atrage-i atenţia lui Sonin ca data viitoare să fie cu mare băgare de seamă! Mai bine să nu trimită nimic decât să se piardă. Scumpii mei, Vă mulţumesc din inimă pentru pantofii trimişi, aş avea foarte mare nevoie de ei, dar nu cred să mai ajungă la mine. Este foarte greu să aduci ceva aici. De aceea suferinţa şi nevoia sunt tot mai mari. Este o foamete aici, de toată jalea! Oamenii mor literalmente de foame. 3 zile în şir nu am avut pâine. Ieri am prins două pâinici negre de câte 1 kg şi am plătit pe ele 220 de ruble. Nici urmă de carne de 10 zile. Nici pe bani mulţi nu găseşti nimic. Dacă am fi primit o pâine în loc de bomboane, am fi fost extaziaţi. Cu toate acestea, nu ne putem plânge şi ne descurcăm încă relativ bine. Ceainăria de abia de acoperă hrana. Muncim din greu, dar trebuie să fim mulţumiţi şi aşa. Roiesc pe aici zvonuri că am pleca acasă, dar nu mai cred nimic cum făceam de obicei „Ipa“. M-am resemnat în exil, dar sunt foarte îngrijorat pentru copil. Se demoralizează aici. Fără posibilităţi de a învăţa, fără manuale, stăm toţi la grămadă ca ţiganii. Să sperăm că vine curând salvarea.
Vă sărută de o mie de ori, al Vostru Sami

We use cookies

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.